roche.png
lymphomalife-ro.gif

Controalele periodice la clinică

După obţinerea remisiunii în urma tratamentului pentru LNH indolent, este important să mergeţi la clinică pentru controale periodice, pentru ca echipa medicală care vă îngrijeşte să vă monitorizeze corect evoluţia.

Astfel îşi vor da seama cum evoluează boala şi vă vor da asigurările necesare în acest sens, vă vor putea răspunde la întrebări şi vă vor ajuta să vă asiguraţi că vă îngrijiţi aşa cum trebuie.

Dar, cel mai important este că, dacă simptomele reapar sau dacă apar semne de recidivă ale LNH, vor putea să îl surprindă în stadiu incipient şi vor interveni cât mai repede posibil.

Cât de des va trebuie să merg la control?

  • Frecvenţa controalelor după încheierea tratamentului pentru limfom non-Hodgkin (LNH) depinde de o serie de factori, cum ar fi tipul LNH de care suferiţi, tratamentul care vi s-a administrat, starea dumneavoastra de sănătate şi răspunsul la tratament.
  • La început, cel mai probabil veţi merge la clinica specializată sau la cabinetul medicului cel puţin lunar. Dacă evoluţia este bună, timpul dintre vizite va creşte treptat ajungându-se la o consultaţie la fiecare 3-6 luni, sau chiar o dată pe an.
  • Cel mai probabil vi se va cere să mergeţi la clinică sau la cabinet pentru astfel de controale pe termen lung, posibil pe perioadă nedeterminată, chiar dacă limfomul nu recidivează. Astfel, şi dumneavoastră şi echipa medicală vă veţi convinge că situaţia este sub control.


Ce se va întâmpla la controale?

  • Controalele sunt o ocazie ca medicul să afle cum v-aţi simţit de la ultima vizită şi să monitorizeze eficienţa tratamentului.
  • Medicul vă va pune multe întrebări despre cum vă simţiţi şi despre cum merg lucrurile în general, şi va efectua un examen fizic.
  • Este posibil să se efectueze sau să se planifice analize. Unele dintre acestea sunt similare cu testele de stadializare efectuate atunci când vi s-a diagnosticat limfomul non-Hodgkin. Pot include investigaţii precum CT (tomografie computerizată) sau PET (tomografie cu emisie de pozitroni) pentru a verifica dacă există semne de limfom în organism, dar şi analize de sânge. Repetarea acestor teste are rolul de a verifica dacă limfomul recidivează sau evoluează.
  • La fel de important este să nu uitaţi că aceste controale sunt o ocazie să discutaţi despre îngrijorările pe care le aveţi şi să adresaţi întrebări medicului dumneavoastra şi altor cadre medicale din echipa care vă îngrijeşte.
  • Unele persoane consideră că participarea la controale în timpul remisiunii este stresantă, deoarece le aminteşte despre boală . Este de înţeles, deoarece puteţi avea temeri că medicul vă va da veşti proaste. Totuşi, trebuie să vedeţi aceste controale ca pe un un lucru pozitiv:
    • Controalele sunt o ocazie să vă asiguraţi că totul este sub control şi o plasă de siguranţă pentru a prinde primele semne ale recidivei, în cazul în care se produce.
    • Sunt şi o ocazie ideală de a informa medicul cu privire la simptomele pe care încă le aveţi pentru a vă putea ajuta în controlul acestora.
    • Controalele sunt o ocazie bună pentru a discuta despre îngrijorările sau temerile pe care le aveţi
  • Dacă sunteţi îngrijoraţi cu privire la controale sau că aţi putea uita ce vi se spune, puteţi aduce un prieten sau un membru al familiei care să vă ofere sprijin.

Nu uitaţi să vă pregătiţi pentru controale

 

Poate fi dificil să vă amintiţi toate întrebările pe care doriţi să le adresaţi, mai ales atunci când veţi discuta despre mai multe aspecte în timpul acestei vizite.

Notarea întrebărilor pe hârtie va simplifica lucrurile şi vă va ajuta să nu uitaţi nimic. Notarea răspunsurilor şi a altor însemnări în timpul vizitei vă va ajuta să vă amintiţi lucrurile pe care doriţi să le ştiţi. Este bine să luaţi un carneţel şi un pix.

Trebuie să vă gândiţi şi la ce întrebări v-ar putea adresa medicii în timpul acestei vizite, de aceea este bine să aduceţi cu dumneavoastra informaţiile relevante. Este important şi să nu uitaţi să aduceţi tot ceea ce vi s-a cerut, cum ar fi documentele medicale sau rezultate ale unor analize pe care le aveţi.

Întrebări la care să vă gândiţi înainte de control