Scurtă recapitulare despre LNH indolent

Dacă suferiţi de limfom non-Hodgkin (LNH) indolent şi aţi beneficiat de remisiune, este posibil să fi trecut ceva timp în care nu a trebuit să vă gândiţi la detalii despre boală.
În cazul în care LNH indolent de care suferiţi a recidivat, puteţi folosi această secţiune a www.viaţaculimfom.ro pentru a vă reaminti ce este LNH indolent şi pentru a descoperi link-uri prin care puteţi afla mai multe informaţii.
Pe scurt, LNH indolent este o formă cu proliferare lentă a bolii care nu se va vindeca atât cât veţi trăi. Totuşi, cea mai mare parte a vieţii cu LNH va însemna că veţi avea foarte puţine simptome sau chiar deloc.
În cazul recidivei, este posibil să fi devenit din nou simptomatic sau ca medicii să fi depistat, în timpul unui control de rutină, faptul că boala a recidivat. Aceasta poate fi descurajant, dar este important să nu uitaţi că, prin tratament şi susţinere, mulţi pacienţi cu LNH indolent pot continua să aibă o viaţă relativ normală.

Care este cauza LNH de care sufăr?

Cancerul apare atunci când unele celule din organism încep să prolifereze necontrolat. Acest fapt poate avea multe cauze, dar de obicei înseamnă că anumite celule nu mai au capacitatea de a-şi controla dezvoltarea, proliferând mult mai repede şi divizându-se mult mai des decât ar trebui.
În cazul LNH, un tip de celule albe din sânge care se numesc limfocite sunt cele afectate de cancer, începând să prolifereze necontrolat.

Ce zone din organism pot fi afectate de LNH?

 

Celulele albe din sânge, inclusiv limfocitele, sunt componente ale sistemului natural de apărare al organismului, sistemul imunitar, iar rolul lor este acela de a ajuta organismul să lupte împotriva infecţiilor. Aceste celule speciale din sânge se găsesc de obicei în sistemul limfatic, o reţea de vase răspândite în întreg organismul asemănătoare sistemului sangvin.

 

În LNH, atunci când limfocitele încep să prolifereze necotrolat, se acumulează în vasele sistemului limfatic, determinând apariţia unor noduli sau tumori care se numesc limfoame. Cel mai adesea, acestea apar în ganglionii limfatici, care sunt componente ale sistemului limfatic. Aceste umflături apărute în ganglioni sunt unul dintre cele mai frecvente semne ale LNH.

Deoarece sistemul limfatic este răspândit în întreg organismul, limfoamele pot apărea în orice organ; de exemplu, pot apărea frecvent în splină sau în ficat. Dar pot apărea oriunde, în creier, stomac sau în măduva osoasă.

Află mai multe despre sistemul limfatic

Află mai multe despre limfoamele non-Hodgkin indolente

Cum îmi va afecta viaţa LNH indolent?

Limfomul non-Hodgkin indolent este o afecţiune cronică, cu proliferare lentă, care necesită, de obicei, tratament pe termen lung. Şansele de vindecare completă sunt în general nule, dar, în general, pacienţii cu LNH indolent se bucură de perioade lungi de remisiune, asimptomatice.
Ţinând cont că LNH indolent a recidivat, cel mai probabil aţi avut o perioadă de remisiune. Ştiţi deci că viaţa dumneavoastră poate avea o calitate excelentă şi că poate fi foarte aproape de normal. Este posibil să fie necesare o serie de schimbări în perioada de remisiune şi perioadele de tratament să alterneze cu cele de remisiune.

Citeşte despre modificările ce se pot dovedi utile în timpul remisiunii LNH

Tratamentul pe care îl primiţi are scopul de a vă reda o viaţă cât mai aproape de normal în pofida LNH de care suferiţi. Astfel, deşi perioadele de tratament pot fi solicitante din punct de vedere fizic şi emoţional, perioadele de remisiune, în timpul cărora vă veţi simţi bine, vor fi considerabil mai lungi decât cele de tratament.
Ţinând cont că aţi fost diagnosticat de ceva timp cu limfom non-Hodgkin, ştiţi deja că experienţa fiecărui pacient cu LNH este diferită. Experienţa dumneavoastră de pacient cu LNH depinde de tipul de LNH de care suferiţi şi de răspunsul dumneavoastră individual la boală. De aceea, persoana cea mai indicată pentru a vă vorbi despre situaţia dumneavoastră este medicul sau asistenta.
Totuşi, www.viaţaculimfom.ro vă poate oferi o imagine clară asupra experienţelor altor pacienţi.

Citeşte mai multe despre la ce să te aştepţi atunci când suferi de limfom non-Hodgkin indolent


Citeşte mai multe despre schimbările stilului de viaţă care ar putea fi utile atunci când suferi de limfom non-Hodgkin indolent

8 LUCRURI PE CARE SA LE STITI

despre limfomul non-Hodgkin agresiv