roche.png
lymphomalife-ro.gif

Terapia de inducţie şi de întreţinere

În cazul în care limfomul non-Hodgkin (LNH) indolent de care suferiţi a recidivat, este posibil ca simptomele să reapară. Pe de altă parte, este posibil ca medicii să observe, la un control de rutină, că LNH recidivează, deşi dumneavoastra aveţi o stare relativ bună de sănătate.
Probabil aţi fost tratat anterior cu imunoterapie, radioterapie sau chimioterapie, după care aţi beneficiat de o perioadă de remisiune. Astfel, a trecut ceva timp de la ultima vizită la spital pentru tratament.
Oricare este istoricul dumneavoastră terapeutic, în cazul în care medicul dumneavoastră v-a recomandat tratament de inducţie şi de întreţinere pentru LNH indolent, beneficiaţi de o altă şansă de a lupta împotriva bolii şi de a-i opri evoluţia.
Deşi există puţine şanse de vindecare, tratamentul de inducţie şi de întreţinere pentru LNH recidivat, poate contribui la o nouă reducere a simptomelor şi vă poate oferi o nouă perioadă de remisiune.
Mulţi pacienţi cu LNH recidivat vor avea mai multe perioade de recidivă şi remisiune pe durata de evoluţie a bolii. Dar majoritatea pacienţilor care se confruntă cu astfel de recidive pot supravieţui ani buni.
Cel mai probabil, remisiunile vor fi de durată, depăşind perioadele în care veţi primi tratament, şi vor recompensa eforturile din perioada de tratament.
În cazul în care medicul v-a recomandat tratament de inducţie şi de întreţinere, veţi începe terapia de întreţinere numai dacă aţi răspuns la terapia de inducţie. După reducerea limfomului cu ajutorul terapiei de inducţie, terapia de întreţinere are scopul de a prelungi cât mai mult posibil perioada de remisiune şi de a amâna progresia bolii.

Care este scopul terapiei de inducţie?

Scopul terapiei iniţiale de inducţie este reducerea simptomelor şi obţinerea unei noi perioade de remisiune, care vă va prelungi supravieţuirea şi va amâna momentul reluării următorului tratament.
Terapia de inducţie pentru limfomul non-Hodgkin recidivat acţionează ca şi terapia de inducţie pentru LNH recent diagnosticat: prin reducerea numărului de celule albe din sânge.

Vreau o scurtă recapitulare despre limfoamele non-Hodgkin indolente

Ce implică terapia de inducţie?

Terapia de inducţie constă de obicei în administrarea în combinaţie a imunoterapiei şi a chimioterapiei. Totuşi, uneori, imunoterapia sau chimioterapia pot fi administrate independent una de cealaltă. În plus, pentru LNH indolent recidivat puteţi primi radioimunoterapie împreună sau în locul imunoterapiei convenţionale pe care este posibil să o fi primit înainte.
Medicul dumneavoastră va decide care este terapia de inducţie cea mai adecvată în funcţie de tipul de limfom de care suferiţi, dar şi de starea de sănătate şi de circumstanţele individuale. După finalizarea terapiei de inducţie, veţi participa de asemenea la controale periodice pentru a se monitoriza evoluţia.

Află mai multe despre imunoterapie în limfomul non-Hodgkin recidivat

Află mai multe despre chimioterapie în limfomul non-Hodgkin recidivat

Află mai multe despre radioimunoterapie în limfomul non-Hodgkin recidivat


Vreau să aflu mai multe despre terapia de întreţinere

 

Terapia de întreţinere înseamnă că veţi primi în continuare doze de imunoterapie după finalizarea terapiei de inducţie, fără chimioterapie

Medicul vă poate prescrie terapie de întreţinere în cazul în care terapia de inducţie pentru recidiva bolii a fost eficientă şi aţi intrat în remisiune. Terapie de întreţinere constă din imunoterapie cu anticorp monoclonal, de obicei o dată la fiecare 3 luni până la 8 cicluri terapeutice (sau doi ani în total). Totuşi, medicul vă poate modifica acest regim pentru a se adapta circumstanţelor individuale. În timpul terapiei de întreţinere nu se administrează agenţi chimioterapici. Imunoterapia de întreţinere poate fi administrată pacienţilor care au răspuns la terapia de inducţie.

Terapia de întreţinere are scopul de a prelungi remisiunea cât mai mult timp posibil

Terapia de inducţie reduce numărul celulelor limfomatoase din organism şi, dacă este eficientă, asigură perioada de remisiune. Totuşi, limfomul non-Hodgkin (LNH) indolent este o afecţiune cronică în care şansele de vindecare sunt aproape nule. De obicei, pacienţii cu LNH indolent se bucură de perioade lungi de remisiune, asimptomatice, urmate de perioade în care simptomele revin, moment cunoscut drept recidivă. De aceea, LNH indolent necesită tratament pe termen lung.

Majoritatea pacienţilor care termină cu succes tratamentul de inducţie vor avea în cele din urmă o recidivă şi necesită reluarea tratamentului. Este important ca remisiunea să dureze cât mai mult timp posibil şi să se amâne momentul reluării tratamentului. Cercetările au arătat că prin tratamentul de întreţinere se pot obţine aceste lucruri atât la pacienţii recent diagnosticaţi, cât şi la cei cu recidivă. Totuşi, în majoritatea ţărilor, imunoterapia de întreţinere este aprobată doar pentru pacienţii cu recidivă, deşi este aprobată, în unele ţări precum Canada şi Elveţia, atât în tratamentul pacienţilor cu recidivă cât şi al celor recent diagnosticaţi.

 

Atunci când a fost evaluată la pacienţii cu LNH recidivat, s-a demonstrat că terapia de întreţinere prelungeşte supravieţuirea şi remisiunea
Cercetătorii au efectuat studii care au înrolat pacienţi cu recidivă a LNH pentru a evalua eficienţa terapiei de întreţinere. În cazul acestor pacienţi terapia de inducţie cu agenţi chimioterapici şi imunoterapie a fost eficientă.

Rezultatele acestor studii sunt doar orientative, deoarece experienţa fiecărui pacient este diferită. În medie însă, administrată după terapia de inducţie la pacienţii cu recidivă, terapia de întreţinere poate prelungi durata remisiunii cu până la 3 ani în comparaţie cu pacienţii care nu primesc terapie de întreţinere.
Aşa cum se întâmplă în cazul fiecărui tratament anti-cancer, unii pacienţi se confruntă cu efecte secundare ale terapiei de întreţinere, dar acestea sunt în general uşoare sau pot fi controlate. Medicul şi asistenta vă vor putea oferi detalii cu privire la posibilele efecte adverse.
Pacienţii cu LNH recidivat trataţi cu anticorp monoclonal drept terapie de întreţinere au o supravieţuire totală mai lungă decât cei netrataţi cu terapie de întreţinere.

Pe cine voi întâlni de această dată la spital?

Cel mai probabil, în urma şedinţelor de tratament şi de control, sunteţi familiarizat cu mulţi dintre membrii echipei medicale care vă îngrijeşte. Vă reamintim doar - sau dacă aţi avut primit alte tipuri de tratament înainte vă oferim - lista membrilor echipei medicale pe care îi veţi întâlni în timpul tratamentului de inducţie sau de întreţinere.

Tratamentul este de obicei planificat de un hematolog - un medic specialist în diagnosticarea şi tratamentul bolilor de sânge

Puteţi fi îngrijit de un hematolog, medic specialist care va decide asupra opţiunii terapeutice optime în cazul dumneavoastră. Acesta va fi implicat în planificarea terapiei de inducţie, inclusiv a unor aspecte precum agenţii terapeutici care vor fi utilizaţi, dozele, frecvenţa şi durata tratamentului.

Imunoterapia şi chimioterapia vă vor fi administrate de o asistentă specializată.

Asistentele au primit cursuri specializate în ceea ce primeşte folosirea şi administrarea chimioterapiei şi imunoterapiei, şi acestea vă vor administra medicaţia. Vă vor putea oferi şi sfaturi despre efectele adverse ale terapiei şi despre modul în care puteţi proceda în cazul în care pe durata ciclului de tratament se întâmplă ceva neobişnuit.

Asistenta specializată

Deşi nu este direct implicată în terapia pe care o veţi primi, asistenta specializată este cel mai adesea principala persoană de contact de la clinică. Aceasta vă va putea da detalii despre terapia de inducţie sau de întreţinere şi vă va răspunde la întrebările pe care i le veţi adresa.

 

Află mai multe despre perioada de tratament în limfoamele non-Hodgkin

8 LUCRURI PE CARE SA LE STITI

despre limfomul non-Hodgkin agresiv