roche.png
lymphomalife-ro.gif

Limfom non-Hodgkin agresiv recăzut

Dacă LNH agresiv de care suferiţi recade, este posibil să reapară simptomele. Pe de altă parte, este posibil să vă simţiţi bine, dar, la consultaţia de rutină, medicul poate constata că aveţi o recădere. Oricum ar sta lucrurile, cel mai probabil aţi reînceput tratamentul sau îl veţi reîncepe în curând. Nu trebuie să uitaţi că nimic din ceea ce aţi făcut nu este cauza recăderii LNH agresiv de care suferiţi. Este normal ca LNH agresiv să recadă, poate chiar de mai multe ori, pe durata vieţii unui pacient.
Tratamentul pe care îl primiţi are scopul de a vă ajuta să treceţi peste aceste recăderi şi să vă ofere o perioadă cât mai lungă lipsită de recăderi.

 

Ce mi se va întâmpla dat fiind faptul că limfomul non-Hodgkin a recăzut?

Dacă aţi aflat că LNH agresiv de care suferiţi a recăzut, probabil că această întrebare vă stăruie în minte. Dar, aşa cum ştiţi deja, nu există răspunsuri uşoare la asemenea întrebări atunci când suferi de cancer.
Fiecare pacient este unic, iar experienţa dumneavoastră ca pacient cu LNH va fi trăită într-un mod unic.
De aceea, este important să discutaţi deschis cu medicul şi cu echipa medicală despre temerile şi îngrijorările pe care le aveţi şi să le solicitaţi informaţiile de care aveţi nevoie. Acestea sunt persoanele care ştiu cele mai multe lucruri despre situaţia dumneavoastră şi care vor putea să vă ofere cele mai bune sfaturi. Totuşi, pe acest site, vă putem oferi o imagine de ansamblu destul de clară referitor la ceea ce li se întâmplă pacienţilor cu recădere.

Este posibil să vă descurajeze faptul că remisiunea care a urmat tratamentului pentru LNH agresiv a fost urmată de recădere, dar sunt motive pentru care să rămâneţi optimişti.

Multe persoane al căror LNH recade sunt triste şi sunt invadate de temeri reale legate de reluarea tratamentului, de ceea ce se va întâmpla de această dată şi despre ceea ce le rezervă viitorul. Nimic nu este neobişnuit, deoarece este posibil să vă simţiţi din nou rău - iar veştile despre recăderea LNH pot fi o lovitură emoţională.
Totuşi, încercaţi să nu vă lăsaţi descurajaţi. O recădere poate fi un pas înapoi, dar aveţi acum o nouă oportunitate de a o trata. Deşi sunt şanse mai mici de raspuns complet al LNH recăzut, în unele cazuri se poate întâmpla acest lucru. Este posibil să trăiţi mult timp cu boala şi, atunci când apar din nou simptomele, să fie tratată corespunzător.
Pentru unele persoane, recăderea va stârni aminitirile urâte ale tratamentului iniţial şi efectele adverse neplăcute ale terapiei. Totuşi, este posibil să identificaţi tratamente mai puţin dificile a doua oară, deoarece aveţi mai multe cunoştinţe şi experienţă mai multă bogată de mediul de spital, de boală şi de tratament decât atunci.

Multe persoane cu LNH agresiv vor trece prin mai multe cicluri de tratament pe durata evoluţiei bolii

Toate tratamentele LNH au scopul de a vă ajuta să duceţi o viaţă cât mai aproape de normal posibil.

Nu uitaţi, povestea fiecăruia este unică

Aceasta înseamnă că este imposibil să se prezică dincolo de orice îndoială ce vi se va întâmpla şi cum vă veţi simţi. De aceea, este foarte important să discutaţi cu medicul şi cu echipe de îngrijire medicală despre circumstaţele dumneavoastră individuale. Încercaţi să rămâneţi optimişti în ceea ce priveşte reluarea tratamentului - reprezintă doar o altă şansă de a încerca să obţineţi din nou remisiunea şi de a împiedica LNH să evolueze şi să vă facă rău în continuare.

Cum să găseşti sprijin dacă suferi de LNH

Reluarea tratamentului pentru LNH poate fi o perioadă dificilă şi este important să nu uitaţi că puteţi beneficia de mult suport, dacă aveţi nevoie. Grupurile de sprijin pentru pacienţi sunt o sursă valoroasă de informaţii şi sfaturi, şi vă pot pune în legătură cu pacienţi care se află în aceeaşi situaţie.

Află despre grupurile de sprijin pentru pacienţii cu limfom non-Hodgkin