Imunoterapia

Ce este imunoterapia?

Imunoterapia este o tip de tratament pentru limfomul non-Hodgkin, care acţionează asupra sistemul dumneavoastră natural de apărare - sistemul imunitar - pentru a lupta împotriva bolii.

Medicamentele folosite în imunoterapie pentru limfomul non-Hodgkin (LNH) se numesc anticorpi monoclonali.

Anticorpii monoclonali sunt o clasă de medicamente relativ nouă, iar dezvoltarea acestora reprezinta unul dintre cele mai mari progrese in tratamentul LNH din ultimii ani. (Uneori termenul imunoterapie se poate referi la tratamentul cu interferon - dacă aceasta este opţiunea în cazul dumneavoastră, medicul vă va putea spune mai multe. Folosirea interferonului este rară în cazul LNH agresiv.)

Anticorpii monoclonali stimulează sistemul natural de apărare a organismului pentru a ataca în mod specific celulele afectate de LNH.

Anticorpii sunt o prezenţă obişnuită în organismul dumneavoastră, drept componentă a sistemului natural de apărare care poartă denumirea de sistem imunitar. Ei acţionează recunoscând invadatorii (cum ar fi bacteriile) sau celulele infectate şi ajutând organismul să îi distrugă.

 

Anticorpii monoclonali au fost special creaţi in laborator pentru a fi utilizati in tratamentul bolilor.Obiectivul terapiei cu anticorpi monoclonali este de a ţinti şi de a distruge celulele canceroase din limfomul non-Hodgkin, fără a distruge celelalte celule.In felul acesta, imunoterapia poate"activa" sistemul imun sa ajute in lupta impotriva bolii.

 

În cazul limfomului non-Hodgkin agresiv, imunoterapia vă poate oferi o perioadă fără simptome de boală - cunoscută ca perioadă de remisiune.

Aceasta este posibilă prin reducerea numărului de celule limfomatoase.


Cum acţionează un anticorp monoclonal?

 

Anticorpii monoclonali sunt eficienti în tratamentul unora dintre cele mai frecvente tipuri de limfom non-Hodgkin. Ei sunt administrati de obicei în combinaţie cu chimioterapia, deşi, în unele circumstanţe, pot fi administrati în monoterapie.

Anticorpul monoclonal acţionează prin recunoaşterea şi legarea de o moleculă specifică care se numeşte CD20, in cazul LNH agresiv.

Toate celulele au pe suprafaţă markeri specifici, cunoscuţi sub numele de antigene. Tipuri diferite de celule au antigene specifice care nu se găsesc pe suprafaţa altei celule. CD20 este un exemplu de antigen specific.

CD20 se găseştepe suprafaţa celulelor afectate de LNH - un tip de limfocit cunoscut drept limfocit B sau celulă B.

În organismul dumneavoastră există mai multe tipuri de celule sangvine albe. Celula afectată de LNH este cunoscută ca şi limfocit. Unele limfocite care pot fi afectate de LNH se numesc celule B şi numai aceste celule B au antigenul CD20. Şi celulele B sănătoase şi celulele B afectate de limfom prezintă pe suprafaţă CD20.

Prin legarea de CD20, anticorpul monoclonal poate distruge celulele B din organismul dumneavoastră.

Uneori, legarea de CD20 duce la auto-distrugerea celulelor B. Alteori, legarea de CD20 poate acţiona ca un semnal pentru sistemul imunitar, care va ataca şi va distruge celulele B. Prin această legare de celulele B, imunoterapia poate îndepărta majoritatea celulelor B din organism, îndepărtând şi limfomul. Totuşi, anticorpul monoclonal distruge şi celulele B sănătoase, fapt care ar putea duce la apariţia unor efecte secundare cum ar fi infecţiile.

După finalizarea imunoterapiei, măduva produce mai multe celule B sănătoase pentru a le înlocui pe cele distruse.

 


Alti anticorpi monoclonali utilizaţi in tratamentul limfomului non-Hodgkin au ataşaţi de ei molecule radioactive.

Anticorpii monoclonali radioactivi utilizaţi in tratamentul limfomului non-Hodgkin agresiv actioneaza tot prin legarea de moleculele de CD 20 de pe suprafaţa celulelor.Totuşi, intrucat ei sunt ataşaţi unei molecule radioactive, radiaţiile se indreapta direct catre celulele de care se leaga. Aceşti anticorpi sunt utilizaţi , de obicei, la pacienţii cu LNH care nu au raspuns la tratamentul iniţial sau care au suferit o recadere.

Cum se administrează imunoterapia?

Imunoterapia este administrată de obicei în perfuzie.

Aceasta înseamnă că medicaţia va fi injectată într-o pungă cu lichid care va fi introdus lent în organismul dumneavoastră printr-un ac inserat în venă.
Dacă primiţi şi chimioterapie, imunoterapia este de obicei administrată la începutul fiecărui ciclu de chimioterapie. Este posibil să primiţi concomitent şi alte medicamente, cum ar fi paracetamol şi antihistaminice, pentru a preveni apariţia reacţiilor determinate de imunoterapie. Acestea pot fi administrate şi în ziua care precede iniţierea chimiterapiei intravenoase. Totuşi, efectele adverse ale anticorpilor monoclonali sunt de obicei minore şi de scurtă durată, putând fi controlate cu uşurinţă.

Frecvenţa şedinţelor de imunoterapie depinde de tipul de tratament pe care îl primiţi şi de cea mai indicată opţiune terapeutică în cazul dumneavoastră.

Informaţiile din tabel[1,2,3] indică momentele în care se administrează cel mai frecvent imunoterapia. Totuşi, medicul poate alege alte momente sau numărul de doze, pentru a vă asigura imunoterapia de care dumneavoastră aveţi nevoie.

 

Cu ocazia primului tratament, fie veţi petrece noaptea în spital, fie veţi petrece toată ziua în spital înainte de a putea pleca acasă.

În cazul în care apar efecte adverse în timpul administrării medicamentului, ritmul perfuziei poate fi încetinit sau aceasta poate fi chiar oprită până la dispariţia acestora. Şedinţele ulterioare vor dura, cel mai probabil, mai puţin, şi de obicei cauzează mai puţine efecte adverse. Majoritatea pacienţilor merg la spital sau la cabinetul medicului pentru aceste şedinţe şi pot pleca acasă în aceeaşi zi.

Citeşte despre posibilele efecte adverse ale imunoterapiei în limfomul non-Hodgkin
Imunoterapia in asociere cu chimioterapia este de obicei mai eficientă decât chimioterapia administrată singură.
În studiile clinice, mai mulţi pacienţi cu un tip de LNH agresiv cunoscut sub denumirea de limfom difuz cu celule B mari care primeau imunoterapie şi chimioterapie au obţinut raspuns complet, în comparaţie cu cei care au primit doar chimioterapie.
Pacienţii cu acest tip de LNH agresiv au avut o perioadă de supravieţuire mai mare după tratamentul cu imunoterapie şi chimioterapie în comparaţie cu cei care primiseră doar chimioterapie.
La iniţierea tratamentului, vizitele la spital sau la medic pot fi stresante. Pregătirea pentru aceste momente le pot face mai suportabile.
Citeşte despre cum te poţi pregăti pentru vizitele la spital/medic pentru limfom non-Hodgkin

Referinţe

  1. 1. http://www.ema.europa.eu/humandocs/ - pagina 74
  2.  
  3. 2. http://www.ema.europa.eu/humandocs- pagina 3
  4.  
  5. 3. Diffuse large B-cell non-Hodgkin's lymphoma: ESMO Clinical Recommendations for diagnosis, treatment and follow-up- Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv110-iv112, 2009 doi:10.1093/annonc/mdp145
  6.  
  7. 4. Coiffier B, LePage E, Briere J, et al. 2002. CHOP chemotherapy plus rituximab compared with CHOP alone in elderly patients with diffuse large-B-cell lymphoma. N. Engl. J. Med.346:235-42

8 LUCRURI PE CARE SA LE STITI

despre limfomul non-Hodgkin agresiv

Mod de acţiune anticorpi monoclonali

 

Faceţi click pe imagine pentru a vedea o diagramă animată ce explică modul de acţiune al anticorpilor monoclonali